DESIGN INTERIOR HORECA
Design interior pentru restaurante, cafenele și baruri.
Designul interior al unui restaurant, al unei cafenele sau al unui bar începe cu felul în care funcționează locul: drumul de la ușă la masă, lumina de seară, ritmul echipei în spatele barului. Mobilierul și finisajele vin după.
Pornim de la conceptul și de la planul afacerii. Când ai nevoie, gândim identitatea și spațiul ca un singur proiect.
PENTRU CINE LUCRĂM
Fiecare concept de ospitalitate are nevoile lui.
Nu aplicăm aceeași formulă fiecărui proiect. Pornim de la conceptul, spațiul și obiectivele fiecărei afaceri.

RESTAURANTE
Organizarea sălii, drumul dintre bucătărie și mese, lumina și materialele susțin felul în care restaurantul funcționează în fiecare seară.

CAFENELE
În amenajarea unei cafenele, fiecare metru pătrat contează. Barul, locurile, vitrina și lumina de dimineață trebuie să lucreze împreună, oricât de mic ar fi spațiul.

BARURI
Barul este centrul spațiului. Îl gândim împreună cu locurile, lumina și identitatea, astfel încât fiecare seară să aibă caracterul ei.
SERVICII ȘI LIVRABILE
De la concept la un spațiu bine gândit.
Proiectul nu începe cu culorile sau cu mobilierul, ci cu afacerea: ce experiență vrei să oferi, cum va fi folosit spațiul și ce trebuie să funcționeze în fiecare zi.
Concept de design interior
O direcție vizuală și funcțională, construită pe identitatea afacerii și pe particularitățile spațiului.
Organizare și funcționalitate
Zonele și fluxurile, gândite astfel încât oaspeții să se simtă bine, iar echipa să lucreze ușor.
Materiale, finisaje și mobilier
Alegem materiale care rezistă folosirii zilnice și îmbătrânesc frumos. Mobilierul îl putem proiecta la comandă.
Documentație pentru implementare
Proiectul tehnic: planuri, detalii, finisaje, mobilier, instalații și iluminat, pregătite pentru constructori și furnizori.
Serviciile și livrabilele exacte le stabilim pentru fiecare proiect, în funcție de complexitate și de obiectivele tale.
DESIGN INTERIOR & BRANDING
Numele aduce clientul. Spațiul îl face să revină.
Identitatea unui restaurant nu se oprește la logo. Ea continuă în materiale, lumină, mobilier, meniu și în atmosfera pe care oaspeții o găsesc când intră.
Când designul interior și brandingul pornesc din același concept, fiecare decizie lucrează în aceeași direcție: spațiul fizic și identitatea vizuală susțin aceeași idee.
Le putem proiecta pe amândouă, ca un singur proiect, sau doar spațiul, cu aceeași grijă.


PROIECTE HORECA
Fiecare loc are povestea lui.
Nu există o rețetă universală pentru un restaurant sau o cafenea. Fiecare proiect pornește de la un concept de business, un spațiu anume și obiective proprii.
Mai jos sunt două dintre proiectele noastre de design interior pentru restaurante.
DESIGN INTERIOR ȘI BRANDING RESTAURANT
CASA BOIERULUI DIN DEAL
Restaurant în județul Buzău, pentru care am proiectat identitatea vizuală și interiorul ca un singur proiect. Am ales o estetică post-tradițională, mobilier realizat la comandă și un blazon care reinterpretează mitul păsării Phoenix.
Design interior · Branding și identitate vizuală · Mobilier la comandă · Urmărire de șantier · Consultanță implementare · Personalizare și curatorie de obiecte
DESCOPERĂ TOATE PROIECTELE.
CUM LUCRĂM
Un proces clar, cu decizii luate împreună.
01
Cunoaștere
Începem prin a înțelege afacerea, obiectivele și spațiul. Ascultăm mai mult decât vorbim și notăm cerințele și constrângerile.
02
Ofertă
Stabilim serviciile, livrabilele, responsabilitățile și calendarul, apoi îți trimitem oferta.
03
Concept
Dezvoltăm direcția de design și o discutăm împreună înainte de a merge mai departe.
04
Documentație
Detaliem soluțiile aprobate și pregătim proiectul tehnic inclus în contract.
05
Implementare
Dacă ne-o încredințezi, supraveghem execuția și coordonăm echipele până la predare. Responsabilitățile le stabilim de la început.
ÎNTREBĂRI FRECVENTE
Ce ne întrebați cel mai des.

Când ar trebui să implic un designer în amenajarea unui restaurant?
Cât mai devreme, ideal în timp ce lucrezi la planul de afaceri și înainte să alegi echipamentele bucătăriei. Așa, sala și bucătăria se organizează după concept, nu invers.
Puteți face și brandingul?
Da. Identitatea vizuală o putem proiecta împreună cu interiorul sau separat. Vezi serviciile de branding.
Cât costă designul interior pentru un restaurant?
Depinde de suprafață, de complexitate și de serviciile de care ai nevoie. După prima discuție îți pregătim o ofertă detaliată. Scrie-ne câteva rânduri despre proiect.
Vă ocupați și de implementare?
Da, dacă ne-o încredințezi. Supraveghem execuția, coordonăm echipele și verificăm fiecare detaliu. Ce include implementarea stabilim înainte de începerea proiectului, în funcție de buget și de nevoi.

ÎNCEPUT
Ai în plan un restaurant, o cafenea sau un bar?
Spune-ne ce vrei să deschizi. Începem cu o discuție despre afacerea ta, spațiul și obiectivele proiectului.



