IDENTITATE VIZUALĂ AGENȚIE
Headline
Management
Un sistem de branding minimalist, dark și elegant pentru o agenție de management artistic din București, construit în jurul ideii de ordonare a haosului.
FIȘA PROIECTULUI
Tip proiect
Agenție de management artistic
Locație
București
Livrabile
Logo, sistem tipografic, paletă cromatică, papetărie, prezentări, ghid de brand
CONTEXTUL PROIECTULUI
Headline Management este o agenție din București care reprezintă și dezvoltă artiști. Pentru ei am creat brandingul și identitatea vizuală, iar ulterior și amenajarea biroului. Punctul de plecare a fost rolul agenției: să aducă claritate și direcție într-un univers creativ, adesea haotic.
Brandul trebuia să inspire încredere partenerilor și să rămână credibil în lumea artistică. Provocarea a fost un sistem suficient de sobru pentru contracte și prezentări, dar destul de expresiv pentru afișe și rețele sociale.
SOLUȚIA RITE
Am construit identitatea în jurul ideii de lumină călăuzitoare, care pune ordine în haosul creativ al artistului.
Un logo simplu și puternic, o paletă întunecată cu accente luminoase și o tipografie curată dau brandului un aer sofisticat și contemporan. Simbolul circular și wordmark-ul cu litere spațiate pot fi folosite împreună sau separat.
Elementele vizuale atrag atenția prin subtilitate, nu prin volum. Sistemul a stat apoi la baza amenajării biroului, unde lumina direcțională și sloganul Ordering Chaos au devenit parte din spațiu.
Ordonarea haosului
Conceptul este vizibil în fiecare element: texturi întunecate, aproape haotice, peste care se așază forme și litere perfect aliniate. Contrastul dintre fundal și structură spune în mod direct ce face agenția pentru artiștii ei: aduce ordine fără să șteargă energia.
Tipografie și spațiere
Literele spațiate generos și ierarhiile clare fac din tipografie principalul instrument al brandului. Ghidul definește titluri, texte și compoziții pe grilă, astfel încât orice membru al echipei să poată crea materiale coerente, de la o postare la o prezentare.
De la hârtie la spațiu
Identitatea a fost declinată pe cărți de vizită, papetărie, prezentări și materiale digitale, iar apoi a fost dusă în spațiul fizic, în amenajarea sediului. Lumina direcțională și marcajele grafice din birou provin direct din acest sistem vizual.
GALERIE

ÎNCEPUT
Ai în plan un proiect similar?
Spune-ne ce tip de spațiu vrei să amenajezi și ce îți dorești să obții. Începem cu o discuție despre proiectul tău.














